Bilanțul guvernelor Iohannis, președintele-baron

Încheiem, astăzi, o perioadă de doi ani în care Klaus Iohannia a ieșit din haina de președinte și a îmbrăcat costumul de prim ministru. Doi ani în care Iohannis a fost liber să facă tot ce știe, tot ce poate și tot ce vrea cu România. Putem, astăzi, să facem un bilanț al acestei perioade.

Ei bine, primul lucru pe care ni-l vom aminti despre guvernele Iohannis este suma uriașă cu care țara s-a îndatorat în numai doi ani: 200 de miliarde de lei, 40 de miliarde de euro. Atât au împrumutat, în numele românilor, guvernele Klaus Iohannis. Din 4 noiembrie 2019 și până acum. Guvernele coordonate de Iohannis au dus datoria publică a țării de la 370 de miliarde de lei la 570 de miliarde de lei. O treime din datoria publică cu care ne lasă guvernul lui Iohannis-Cîțu pe cap se datorează guvernelor de după 4 noiembrie 2. Iată mai jos tabloul îndatorării României la final de iulie, între timp apărând încă vreo 15 miliarde de lei în plus la datoria publică:

Cea mai mare nenorocire s-a întâmplat anul trecut, atuunci când guvernul a crescut datoria publică cu 127 de miliarde de lei, deși avea de acoperit un deficit de doar 102 miliarde de lei. Cu alte cuvinte, guvernul Orban a împrumutat în plus 25 de miliarde de lei, bani cu care nu avea ce să facă. 5 miliarde de euro, pentru care România plătește cea mai mare dobândă din Uniunea Europeană.

A doua cea mai mare năpastă pe care guvernele Iohannis a adus-o pe capul românilor este creșterea dobânzilor la care se împrumută țara, adică creșterea poverii pe care noi, cu toții, o vom suporta mulți ani de acum înainte, pentru a plăti excentricitățile ministrului de finanțe (și apoi premierului) Florin Vasilică Cîțu: 4,595% pe an ne costă fiecare leu împrumutat astăzi pe termen lung, față de 3,97% acum doar o lună și față de 3,09% acum șase luni. Ne-am pricopsit, așadar, numai în ultimele șase luni, cu un plus de vreo șapte miliarde de lei pe an la dobânzile pe care trebuie să le plătim. Șapte miliarde de lei plătite de întreaga națiune pentru a satisface capriciile unui președinte-baron mult prea arogant și cheltuitor.

Astăzi, în ultima zi a guvernului Cîțu, Ungaria se împrumută pe termen lung, cu 3,485% pe an, cu mai mult de un sfert mai ieftin decât România. Iar Polonia cu 2,24%. La o dobândă de două ori mai mică decât țara noastră. Asta, deși atât Ungaria, cât și Polonia au datorii mult mai mari decât are România (50% din PIB), ungurii având o datorie publică de 80% din PIB, iar polonezii una de aproape 60% din PIB. Fie că este neștiință de carte, fie că este rea-voință, Klaus Iohannis este cel care ne-a adus la această dobândă. În decembrie 2020, pe fondul crizei pandemice, aveam o dobândă la obligațiunile pe 10 ani de sub 3,2%.

Mai mult, la cele 545 de miliarde de lei pe care le numărăm ca datorie publică la final de iulie 2021, va trebui să adăugăm cele 15 miliarde de euro-75 de miliarde de lei pe care guvernul lui Klaus Iohannis s-a angajat să le împrumute de la Uniunea Europeană, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență. România, alături de Italia, sunt singurele state membre care împrumută aceste sume uriașe. Majoritatea celorlalte state din UE nu iau împrumuturile de care au nevoie sau trag doar o parte din acestea. Iohannis a decis să împrumute toți banii la care țara noastră are dreptul.

Pentru ce împrumută cuplul Iohannis-Cîțu atâta bănet? Păi noi nu am reușit să cheltuim decât jumătate (52,15%) din sumele nerambursabile de la Uniune pentru perioada 2014-2020! Și mai avem doar doi ani în care putem cheltui acești bani:

Deci, dacă nu ești în stare să cheltui nici banii nerambursabili pe care îi iei de la UE, ce rost are să te mai și împrumuți de niște bani pe care ai dovedit că nu poți să-i cheltui?

Tot guvernele lui Klaus Iohannis au înfăptuit și incredibila dublare a prețurilor la gaze și electricitate. Este adevărat că întreaga Europă este sub asaltul unei crize fără precedent a prețurilor în energie. O criză cu doi piloni: creșterea prețului certificatului de emisii de carbon și insuficiența gazului pe piețele europene. Numai că, oameni buni, România are propriile rezerve de gaz natural (pe locul II în Uniunea Europeană ca mărime) și are mai puțin de o treime din capacitățile energetice plătitoare de certificat de emisii de carbon. La noi cel mai mare producător de energie este Hidroelectrica, care folosește căderea apei ca sursă de energie. Al doilea cel mai mare producător este Nuclearelectrica, care furnizează energie din sursă nucleară. Mai avem și peste 15% din producția de energie datorată eolienelor, fotovoltaicelor și biomasei. Deci nu aveam motive să ajungem cu facturile dublate la gaze și enrgie. Dar atunci când nu există motive, apare statul și le generează.

Asta a făcut și guvernarea Iohannis: prin ordonanța 106 de anul trecut (Gas Release Programm), guvernul nostru i-a făcut pe producătorii de gaz să exporte gaz ieftin pe contracte pe termen lung, ceea ce a golit piața românească de gaze. Ceea ce i-a adus Gazprom-ului la picioare aproape o treime din piață și a mai și dus prețurile gazului la cer, pentru că România sub guvernele Iohannis vinde gaz ieftin pe contracte pe termen lung și importă gaz scump, pe contracte de azi pe mâine, adică pe bursa de gaze.

Iar scumpirile la gaze și electricitate au adus cu ele dezastrul: o inflație din ce în ce mai mare și mai ucigătoare. În octombrie 2019, România avea o rată a inflației de 3,4%, care a ajuns la 5,3 % în august 2021. Și va depăși probabil cu mult această valoare până la sfîrșitul anului. Doi ani de guvernare- două puncte procentuale în plus la inflație. Cam asta este performanța guvernelor Iohannis.

În concluzie, România pare o națiune în cădere liberă în ultimii doi ani: o datorie publică suplimentară de 200 de miliarde de lei (40 de miliarde de euro), o creștere cu o treime a dobânzilor (și așa cele mai mari din Uniunea europeană), o creștere tot cu o treime a inflației. Și cel mai dureros pentru români și pentru companiile românești: dublarea prețurilor la gaze și electricitate